Biblia – o poveste sumeriană

Posted on by admin

Din aceeasi categorie

Dincolo de legende şi poveşti cu eroi, istoria poporului evreu este oarecum banală şi mult diferită de cea prezentată în textele sfinte. 

La începutul mileniului II, un grup de sumerieni, în frunte cu Avraam, şi-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce s-au plimbat prin Mesopotamia, Canaan şi Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariţia în regiune a hicsoşilor în jurul anului 1550 î.Hr, urmaşii lui Avraam s-au îndreptat către Egipt, acolo unde unul dintre ei, Iosif, devenise vizir. S-au stabilit la marginea Egiptului, în Delta Nilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoşilor. Fiica lui Iosif, Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.Hr, devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton, a scos din Egipt israeliţii alături de adepţii săi egipteni.

În deşertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiţi, cu toţii pornind spre Canaan. Acolo au sosit pe cale paşnică, amestecându-se cu populaţia locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici oraşe şi sate. Nu aveau nici o religie stabilă, adoptând zeităţile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi. In anul 586 î.Hr, babilonienii au cucerit Ierusalimul iar evreii au fost deportaţi în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din acea epocă. Impresionaţi atât de cultura babiloniană, cât şi de religia acestora, odata intorşi în Ierusalim, o mână de preoţi, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios.

Preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând “sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament.

Ce dovezi sunt care să sprijine ipoteza că Vechiul Testament e format din legende babiloniene şi universale? Haideţi să enumerăm câteva dintre ele:

– Cele şapte zile ale Genezei corespund celor şapte tăbliţe de lut pe care a fost scris Enuma Eliş, mitul babilonian al Creaţiei. În operele persane despre Zoroastru, Avesta, se relatează cum Ormuzd a creat lumea şi pe primii doi oameni în şase zile şi în cea de a şaptea zi s-a odihnit.  Aceste scrieri sunt datate ca fiind din secolul X î.Ch.

– Numele personajelor din biblie sunt în mare parte preluate de la popoarele cu care evreii au intrat în contact. Astfel Iapet, tatăl lui Prometeu, a fost transformat în  Iafet, fiul lui Noe, care a avut ca fii pe Tiras (Tyras, vechea denumire a  Nistrului), Madai (Midas, regele frigienilor), Iaval, Tubal, Meşec, Gomer sau Magog, adică numele unor triburi scite aflate în partea de nord a Greciei.
Avraam(Abraham) este transpunerea lui Brahma, zeul creației la hinduși. Soția acestuia, Sarasvati, este aceeași cu Sara, soția lui Avraam, iar Hagar, servitoarea Sarei are un nume identic cu Ghaggar, un afluent al râului Sarasvati, considerat sfânt în India.
Primul om care s-a bucurat de beneficiile cunoașterii în religia sumeriană, Adapa ( Adamu), fiul zeului înțelepciunii Ea (Evah), a fost transformat în Adam.
Zeul apelor la vechii sumerieni, Oannes, prezentat ca jumătate om, jumătate pește, simbol creștin, a fost transformat în Ioan Botezătorul. Moise, sau Moshe în ebraică, este același cu Masesh (Shiva), unul dintre cei membri ai Trinității din religia hindusă, care înseamnă în sanscrită „Mare Conducător”.
Iehova, zeul ebraic, este o translatare a lui Iove, primul nume al lui Jupiter, zeul suprem al romanilor.

– Potopul din Biblie este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Ghilgameş, Utnapiştim este pământeanul care, sfătuit de Enki, şi-a construit o arcă în care a adus câte o pereche din fiecare animal. După potop, el şi familia sa au repopulat pământul.

– Grădina Edenului se afla în Mesopotamia. Adică exact în locul în care trăiau zeii mesopotamieni, conform legendelor acestora. Numele eden provine din cuvântul sumerian edin („casa zeilor”).

– Povestea lui Cain şi Abel este o copie a legendei celor doi zei fraţi sumerieni, Enlil şi Enki. În Biblie, păstorul Abel a fost ucis de fratele său, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învăţat pe oameni păstoritul iar Enlil agricultura. Deşi Enki a condus singur Pământul, fratele său l-a ucis şi i-a luat locul.

– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam şi al Evei, Seth, este fără îndoială numele zeului egiptean al deşertului şi al furtunii.

– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiată din Babilon. Acolo se credea că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk, zeul suprem, le-a cerut supuşilor săi să ridice un turn până la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru şi a dărâmat turnul, încurcând totodată limbile supuşilor lui Marduk. Locaţia turnului biblic este aceeaşi, ţinutul Shinear fiind Sumerul.

– Itinerariul lui Avraam din Ur până în Canaan este în realitate al hicsoşilor. Conform Bibliei, Avraam a plecat din Sumer în Canaan. De acolo, în Egipt. Apoi în peninsula Sinai şi înapoi în Canaan. Hicsoşii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioadă până când s-au îndreptat către Egipt. Au cucerit nordul Egiptului şi l-au condus timp de aproximativ o sută de ani. După ce au fost goniţi de alianţa prinţilor tebani, hicsoşii au plecat către Canaan, bineînţeles prin peninsula Sinai.

– Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate integral din capitolul 125 din Cartea Egipteană a Morţilor, fiind doar o parte din cele 42 de „confesiuni negative”.

– Exodul reprezintă de fapt fuga hicsoşilor din Egipt. După ce au fost goniţi de către prinţii tebani prin 1550 î.Hr, hicsoşii au plecat în Canaan. Cum se estimează că zidurile Ierihonului au căzut prin 1549 î.Hr, e posibil ca hicsoşii să fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, există probabilitatea ca tot ei să fi cucerit şi celelalte oraşe canaanite. Conform lui Manethon, hicsoşii sunt cei care au construit Ierusalimul.

– Chivotul Legământului, în care Moise ar fi aşezat cele 10 porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul babilonian al lunii. Se observă modelul babilonian al chivotului lui Moise prin faptul că era decorat cu heruvimi (sfincşi), care în Babilon şi Egipt erau paznici ai secretelor.

– Se presupune că David şi Solomon au domnit în secolul al X-lea î.Hr.  În realitate, povestea luptei dintre David şi Goliat este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta era un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.Hr. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, “un mare bărbat din Canaan” şi a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal.

– Numele lui David nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic şi nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenţei lui.  Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârşitul anului 1469 î.Hr, a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii şi canaanienii în afara oraşului Meggido. În timpul celor şapte luni, cât a durat asediul oraşului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Duşmanii au reuşit să scape şi s-au refugiat în Qadeş de pe râul Oronte, oraş cucerit de faraon în 1461 î.Hr. Peste trei ani a trecut Eufratul şi l-a învins pe regele din Mitanni.

– Conform descoperirilor arheologice, în perioada domniilor lui David şi Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamnă că e imposibil ca David să-şi fi scris celebrii psalmi. Aceştia au fost redactaţi mult mai târziu, după întoarcerea evreilor din Babilon. Nu ştim exact dacă autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar ştim că cel puţin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.

– Nu există nicio dovadă că ar fi existat templul lui Solomon. În realitate, evreii din Babilon, impresionaţi de măreţia templului lui Marduk, aflat lângă zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Iehova din Ierusalim după acelaşi model. Nici măcar legenda care spune că babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originală. Căzut sub dominaţie persană, Babilonul s-a răsculat în 482 î.Hr. Regele persan Xerxes a înăbuşit revolta şi, ca pedeapsă, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.

– Nu există nicio dovadă că ar fi existat regele Solomon. Dar dacă a existat într-adevăr, legendele din jurul lui sunt pure fabulaţii. Înţelepciunea cu care se presupune că era înzestrat era necunoscută popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. E foarte probabil ca înţeleptul Solon să fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabilă asemănarea numelui celor doi.

– Influenţa babiloniană a scripturilor se observă cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevăr istoric, această carte îi are ca protagonişti pe Estera (Ester în ebraică), evreica ce a devenit regina imperiului persan, şi Mardoheu (Mordechai în ebraică), tatăl ei adoptiv. Nu există nicio dovadă că împăratul Xerses ar fi avut o soţie numită Estera. În schimb, nu încape nicio îndoială că numele eroilor evrei din Babilon, Estera / Ester şi Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Iştar şi Marduk.

Pe lângă acestea, există și o serie de inexactități frapante pentru o carte care se vrea deținătoarea adevărului:
– În Regi 9,11, regele Solomon (sec.X î.e.n), îi plăteşte regelui Hiram al Tyrului pentru ridicarea templului din Ierusalim, douăzeci de cetăţi în ţara Galileei. Ori galii, de la care vine numele regiunii, s-au aşezat în această regiune în anul 271 î.e.n. după ce o altă ramură a lor se stabilise în Anatolia , în 279 î.e.n.
– În Facerea, pribeagul Avraam le cere hitiţilor loc de îngropăciune pentru Sarah, care a murit, spunând că le va plăti 400 de sicli de argint. Ori primele monede au apărut în Asia Mică, în ţinutul Lydiei, abia în 650 î.e.n., iar siclul a fost bătut în timpul regatului macabeilor, după anii 139 î.e.n., având ca simbol steaua cu cinci colţuri, pe unele apărând menora cu trei braţe.

– Același Avraam fuge în Egipt, la faraonul din Tanis. Doar că Avraam a trăit cu două mii de ani înaintea lui Hristos iar Tanis a apărut ca oraș o mie de ani mai târziu. Dinastia XXI (Smendes Herihor 1085-1054, Psusennes I 1054-1009, Pinedjem Amenofis 1009-1000) este fondatoarea oraşului din mijlocul deltei Nilului unde s-au construit palate şi temple din piatră dar şi morminte regale.

În concluzie, Biblia nu este decât o carte scrisă de un grup de oameni ce încercau să-şi formeze o religie după modelul babilonian şi egiptean. Aşa se explică atât numărul foarte mare de erori cât şi lipsa dovezilor arheologice cu privire la acurateţea întâmplărilor prezentate în scripturi. Privind lucrurile în această lumină, câtă încredere mai putem avea în învăţăturile scripturilor? Şi cât de sfinte ar trebui să le considerăm?

Please follow and like us:

COMMENTS

Comments are closed.